Fiica actriței a confirmat decesul pentru publicația The New York Times, precizând că Barbara Barrie a apelat la asistență medicală pentru a-și încheia viața, după ce fusese diagnosticată cu cancer în stadiu terminal.
Barbara Barrie și-a făcut debutul pe Broadway în 1955, în piesa „The Wooden Dish”, și a continuat să joace pe scenele newyorkeze timp de peste șase decenii.
Debutul cinematografic a avut loc în 1956, în filmul „Giant”. Opt ani mai târziu, Barrie a impresionat în „One Potato, Two Potato”, rol pentru care a primit premiul pentru cea mai bună actriță la Festivalul de Film de la Cannes.
Unul dintre cele mai importante roluri din cariera sa a fost cel din «Breaking Away» (1979), film nominalizat la cinci premii Oscar. Interpretarea sa i-a adus o nominalizare la categoria cea mai bună actriță în rol secundar.
La începutul anilor 1990, actrița a fost diagnosticată cu cancer rectal.
În 2014, Barrie a dezvăluit că suferea și de fibroză pulmonară idiopatică, o afecțiune pulmonară progresivă.
Barbara Barrie era mama unei fiice și a unui fiu, Aaron Harnick, și avea trei nepoate. Soțul său, Jay Harnick, a murit în 2007.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!