„Noi avem un penitenciar în centrul Chișinăului - pe cel mai scump pământ din Chișinău noi ținem deținuți. Cu tot respectul, pot sta și la Băcioi undeva, sau în afară sau unde vrem să-l construim, iar pământul din centrul Chișinăului trebuie valorificat pentru lucruri care să aducă bani statului - să fie un hotel acolo, birouri, orice o fi, dar să nu să stea chiar criminalii din țara asta să stea în cel mai luxos loc, unde costă 50-100 de mii de euro arul.
Așa că trebuie să mutăm penitenciarul în afara orașului și pământul să fie vândut, să încasăm bani mari la stat. Avem cu siguranță investiții mari de făcut”, a punctat Vasile Tofan.
Guvernul a aprobat, în ședința de astăzi, inițierea negocierilor și semnarea Amendamentului nr. 3 la Acordul de împrumut dintre Republica Moldova și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru construcția penitenciarului din Chișinău, care să înlocuiască pușcăria actuală.
Fluxul mare de deținuți în Penitenciarul nr.13 – Chișinău cauzează fenomenul suprapopulării. Aceasta contravine standardelor internaționale de detenție care presupun acordarea a 4m2 spațiu de detenție pentru fiecare deținut în parte. În consecință Republica Moldova a fost condamnată multiplu de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru violarea Articolului 3 al Convenției Europene a Drepturilor Omului - Prevenirea torturii, tratamentului inuman sau degradant.
În acest sens, în anul 2011, Guvernul Republicii Moldova a inițiat negocieri cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei cu scopul finanțării proiectului de construcție a unui penitenciar cu statut de izolator de urmărire penală care va substitui Penitenciarul nr.13 – Chișinău. Drept urmare a negocierilor, la data de 13 iunie 2013, de către Consiliul de Administrare a Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei a fost aprobat proiectul menţionat. Potrivit acestuia, viitorul penitenciar ar urma să fie situat în municipiul Chișinău, având o capacitate suficientă pentru a asigura respectarea standardelor internaționale în domeniul detenției şi a eradica fenomenul suprapopulării, promit autoritățile.
În luna septembrie 2020 urmau să înceapă lucrările de construcție a unui nou penitenciar, care îl va înlocui pe cel cu numărul 13, amplasat în centrul Chișinăului. Deși lucrările de proiectare au început acum 4 ani, încă în noiembrie 2016, ani la rând nu s-a reușit selectarea companiei care să construiască peniteniciarul. UNIMEDIA a discutat atunci cu managerul proiectului, Igor Eșanu, care anunța noi termene: în maxim două luni se va decide compania învingătoare a tenderului, iar până în 2023 Moldova va avea un penitenciar nou. Vedeți AICI care erau în 2020 companiile rămase în concurs, ce oferte au prezentat, dar și ce presupunea proiectul noului penitenciar.
Licitația repetată a fost anulată, iar managerul de proiect, Igor Eșanu, și-a dat demisia la începutul anului 2021.
În ianuarie 2022, ministrul de atunci al Justiției, Sergiu Litvinenco, declara că ar fi nevoie de patru ani pentru a construi un nou penitenciar, care l-ar înlocui pe cel cu numărul 13. Litvinenco anunța, atunci, că la acea etapă a fost inițiat concursul pentru selectarea companiei care se va ocupa de construcția acestui penitenciar: „Trebuie să facem totul pentru ca în 2000..., patru ani, de obicei, să avem construit acest penitenciar”.
În aprilie 2024, pușcăria care ocupă un lot cât un cartier chiar în inima capitalei a împlinit 160 de ani de când și-a deschis sau, mai bine zis, și-a închis ușile sub lacăt, iar la geamuri și-a pus gratii. În acest răstimp, mult-cunoscutul Penitenciar nr.13 nu și-a sistat activitatea nici pentru o zi, iar celulele au devenit martore a mii și mii de destine schimbate de arestul preventiv aplicat inclusiv pentru deputați, miniștri, premieri, oameni de afaceri sau pungași. Deși organizațiile pentru drepturile omului bat alarma că în pușcărie condițiile sunt departe de termenul „uman”, directorul instituției a dat asigurăril, într-un reportaj realizat de UNIMEDIA, că se depun toate eforturile pentru a schimba situația, în condițiile în care ideea de construcție a unui nou penitenciar stă la nivel „de hârtie” deja de 10 ani.
În februarie 2025, Parlamentul a aprobat proiectul pentru ratificarea Acordului dintre Ministerul Justiției al Republicii Moldova și Oficiul Națiunilor Unite pentru Servicii de Proiect (UNOPS), privind construcția unui nou penitenciar în mun. Chișinău. Suma pe care țara noastră o împrumută pentru lucrările de construcție se ridică la peste 71 milioane de euro, le-a comunicat deputaților Eduard Serbenco, secretarul de stat al Ministerului Justiției.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!