Potrivit CEC, în această perioadă candidații nu pot apărea nici în emisiuni televizate sau radiofonice. Totodată, administrațiile publice locale și difuzorii de publicitate trebuie să înlăture materialele publicitare electorale, inclusiv afișajele amplasate în locurile special amenajate.
Interdicția nu se aplică însă informațiilor deja publicate pe internet.
De asemenea, concurenții electorali nu mai pot efectua virări în sau din conturile cu mențiunea „Fond electoral”.
Continuarea agitației electorale în perioada interzisă constituie contravenție și se sancționează, conform art. 52 din Codul contravențional, cu amenzi de la 40 la 60 de unități convenționale pentru persoanele fizice și de la 100 la 150 de unități convenționale pentru persoanele juridice.
Duminică, 1 noiembrie, vor avea loc alegeri locale noi în șase localități: Cairaclia și Novosiolovca, raionul Taraclia, orașul Costești, raionul Rîșcani, satul Hăsnășenii Mari, raionul Drochia, precum și satele Tomai și Chirsova din UTA Găgăuzia.
În aceeași zi, în satul Delacău, raionul Anenii Noi, va fi organizat un referendum local.
Perioada electorală pentru alegerile locale noi și referendumul local din 1 noiembrie 2026 a început pe data de 17 august, a anunțat Comisia Electorală Centrală (CEC).
Totodată, campania electorală pentru alegerile locale noi din 1 noiembrie 2026 a început pe 2 octombrie.
În aceeași zi, locuitorii satului Delacău, raionul Anenii Noi, vor participa la un referendum local.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!