Potrivit decretului publicat pe portalul oficial al actelor juridice din Rusia, Valeria Cekalina este eliberată de pedeapsa aplicată prin sentința din 31 iulie 2026, iar condamnarea îi este anulată.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Putin a luat această decizie din considerente umanitare, ținând cont de starea gravă de sănătate a bloggeriței și de faptul că aceasta are copii minori.
Pe 12 noiembrie, avocații femeii au anunțat că aceasta i-a adresat președintelui rus o cerere de grațiere. Cu două zile înainte, instanța menținuse pedeapsa aplicată bloggeriței.
Lerchek a fost diagnosticată în martie 2026 cu cancer gastric în stadiul patru, cu metastaze. În octombrie, aceasta a anunțat că boala a progresat, fiind depistate metastaze la nivelul glandelor suprarenale, ovarelor și plămânilor. Bloggerița a urmat mai multe cure de chimioterapie, iar medicii au analizat inclusiv posibilitatea unui tratament în China.
Anterior, apărarea sa solicitase Serviciului Federal de Executare a Pedepselor din Rusia permisiunea de a pleca în China pentru tratament.
Dosarul penal viza transferul a peste 251,6 milioane de ruble către conturile unei companii din Emiratele Arabe Unite, în perioada septembrie 2021 – februarie 2022. Potrivit anchetatorilor, banii proveneau din vânzarea programelor de fitness ale bloggeriței, iar la efectuarea transferurilor ar fi fost utilizate documente cu informații false privind scopul plăților.
Valeria Cekalina nu și-a recunoscut vinovăția. Fostul său soț, Artem Cekalin, a fost condamnat în aprilie 2026 la șapte ani de închisoare cu executare în același dosar.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!