35,86 lei/l Motorina la 35,86 lei/l și benzina la 33,67 lei/l — ANRE majoriază prețurile de mâine 46,5 mln lei Guvernul creează oficiu strategic cu 46,5 mln lei/an, din care 38,5 mln pentru salarii 13.000 Trei polițiști de la Botanica judecați pentru 13.000 € furate de la un reținut 9 % BNM urcă rata de bază la 9% — creditele se scumpesc, cea mai mare rată din 3 ani
(foto) Transpirată și cu păr pe picioare, dar în ținută Gucci: Artista care a sfidat regulile de frumusețe pe covorul roșu la Festivalul de Film

Phoebe Bridgers a sfidat regulile de frumusețe pe covorul roșu la Festivalul de Film. Mai exact, aceasta a șocat Veneția cu picioarele neepilate și petele de transpirație, scrie okmagazine.ro.

Foto: Getty Images

Festivalul de Film de la Veneția este locul în care vedetele apar impecabile din cap până-n picioare, după ore întregi petrecute în mâinile stiliștilor, make-up artiștilor și hairstyliștilor. Phoebe Bridgers a ales însă o altă abordare.

Artista americană, în vârstă de 32 de ani, venită la Veneția pentru debutul său actoricesc în Primetime, a atras toate privirile nu numai datorită ținutelor spectaculoase, ci și pentru că și-a afișat fără complexe picioarele neepilate.

Ulterior, chiar ea a publicat o fotografie în care se vedea o pată de transpirație la subraț – două detalii absolut banale ale corpului uman care, pe covorul roșu, au fost suficiente pentru a declanșa o adevărată dezbatere.

Prima apariție care a atras atenția s-a produs la photocall-ul filmului

Phoebe a purtat Gucci, alegând un sacou negru cu croială impecabilă și o fustă până în zona genunchilor, completate de pantofi Mary Jane și ochelari de soare. Ținuta era sobră, sofisticată și foarte feminină, dar fotografiile realizate de aproape au scos imediat la iveală amănuntul care avea să facă înconjurul Internetului: artista nu își epilase picioarele.

Într-un univers al celebrităților în care până și manichiura sau un fir de păr rebel ajung să fie analizate, alegerea ei nu avea cum să treacă neobservată.

Reacțiile au fost cât se poate de împărțite

În timp ce numeroase femei au apreciat naturalețea artistei și faptul că aceasta nu pare interesată să se conformeze standardelor clasice de frumusețe, alți comentatori au fost mult mai puțin îngăduitori. Au apărut remarci despre aspectul picioarelor sale și chiar comparații jignitoare cu o „femeie a cavernelor”.

Phoebe nu a încercat nici la premiera filmului să se transforme într-o divă convențională. Pentru covorul roșu a ales o creație Alexander McQueen gri, dramatică și senzuală, cu dantelă, transparențe generoase și o siluetă aproape fantomatică.

Lenjeria purtată dedesubt era vizibilă, la fel și picioarele artistei prin materialul transparent. Rezultatul a fost o apariție aflată undeva între romantism gotic și provocare fashion, perfect compatibilă cu imaginea unei cântărețe care nu și-a construit niciodată succesul încercând să pară „cuminte”.

Iar Bridgers a mers și mai departe atunci când și-a prezentat propriile amintiri de la festival. Într-un selfie publicat de artistă se putea observa o pată de transpirație la axilă.

Imaginea nu a fost ascunsă și nici înlocuită cu una perfectă, iar admiratorii au remarcat imediat detaliul.


Pub