29,11 lei/l Benzină 29,11 lei/l (−36 bani), motorină 34,38 lei/l — prețurile ANRE de mâine 15 persoane 15 reținuți la percheziții în call-centre de escrocherie internațională 91,7 milioane lei 91,7 milioane de lei salarii „în plic” la o panificare — administrator și angajat reținuți 20 m/s Cod galben de vânt cu rafale de 20 m/s intră în vigoare mâine — alertează meteorologii
(video) Un producător local scumpește, de astăzi, produsele de panificație. Reacția ministrului Agriculturii la majorările anunțate

Guvernul nu intenționează, deocamdată, să acorde măsuri de sprijin producătorilor de pâine, în contextul majorării prețurilor la produsele de panificație anunțate de un producător local. Declarația a fost făcută de ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Eugeniu Osmochescu, după ședința Guvernului din 12 noiembrie.

Foto: colaj

Ministrul a precizat că, în primele zece luni ale anului 2026, prețul pâinii a crescut cu 6,1%. Potrivit acestuia, grâul reprezintă aproximativ 30% din costul produsului, în timp ce restul cheltuielilor sunt generate de alți factori, în special de costurile pentru energie.

„Nu cunosc despre cine este vorba. (...) La moment, nu vorbim despre anumite acțiuni din partea noastră pentru a susține anume producători de pâine”, a declarat Eugeniu Osmochescu, menționând că nu cunoaște detaliile anunțului privind scumpirea.

Producătorul local a anunțat că, începând cu 12 noiembrie, va crește prețurile la produsele de panificație, invocând scumpirea energiei, a serviciilor logistice și a materiei prime.

„Suntem nevoiți să ajustăm în creștere prețurile la produsele de panificație”, se arată în mesajul publicat pe pagina oficială a companiei.


Pub