„Dacă ai ajuns să îți faci casă și nu te împaci cu vecinii, să te ferească Dumnezeu. Nenea polițist a venit să îmi măsoare distanța de la gard la tui.
Acesta nu este copac, este tuie, rădăcina nu se duce sub casă. Dar nu-i nimic strașnic, scoatem tuiele și facem gardul de patru metri. Nu pot să-mi fac canalizare, nu pot să-mi fac absolut nimic, că nu se poate. Țara mea, colțun de lână.
Dacă mai este și asta încălcare, atunci nu știu”, a declarat Grigore Manoli.
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, va efectua astăzi, 13 mai, o vizită de lucru în raionul Nisporeni. La întâlnire și-a anunțat prezența și antreprenorul și creatorul de conținut Grigore Manoli, care a declarat într-un videoclip publicat pe rețelele sociale că „are niște întrebări” pentru șefa statului.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!