4,3 mln lei ANI: Andrian Candu are o avere nejustificată de 4,3 milioane de lei, risca confiscarea 17,8523 lei Curs BNM: Dolarul cade la 17,8523 lei, în scădere de 7 bani; Euro la 20,0999 lei 15–49 L/mp Cod galben de ploi: 15–49 litri pe m² pe arii extinse până mâine seara 40 posturi Poliția de Frontieră recrutează 40 de ofițeri și subofițeri pentru Direcția Regională Vest
(video) CSM și-a anunțat deciziile pe contestațiile judecătorului Igor Negreanu, care i-a eliberat pe condamnații Radulov și Sinigur

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) s-a întrunit astăzi, 20 octombrie, în ședință plenară, având pe agendă contestații împotriva unor hotărâri ale Colegiului disciplinar, examinarea dosarelor candidaților la funcția de judecător și o cerere de suspendare din funcție a unei magistrate.

Foto: UNIMEDIA

15:55 CSM a aprobat demersurile privind delegarea judecătorilor pentru participare la seminare, conferințe și cursuri de instruire (Lista se anexează).


15:50 CSM a aprobat dispozițiile emise de Președintele Consiliului Superior al Magistraturii.

15:48 CSM a aprobat demersul Universității de Stat din Moldova, privind efectuarea de studenți a stagiului de practică de specialitate în instanțele judecătorești.

15:45 CSM a aprobat demersul Cancelariei de Stat, referitor la avizarea proiectului de lege pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 650/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2012 privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești și acceptarea și executarea actelor autentice în materie de succesiuni și privind crearea unui certificat european de moștenitor

15:40 CSM examinează admisibilitatea dosarelor candidaților înscriși la concursurile pentru suplinirea funcției de judecător în cadrul unor instanțe judecătorești.

15:30 CSM a aprobat cererea judecătoarei Diana Corlăteanu de la Curtea de Apel Centru, privind suspendarea din funcție în legătură cu acordarea concediului parțial plătit pentru îngrijirea copilului minor.

15:07 CSM a respins, cu 10 voturi pro, contestația depusă de Inspecția Judiciară și a admis contestația depusă de judecătorul Igor Negreanu. Plenul Consiliului a adoptat o nouă hotărâre prin care a încetat procedura disciplinară, în legătură cu faptul că nu a fost comisă o abatere disciplinară.

14:53 Plenul CSM s-a retras să delibereze pe contestațiile depuse de judecătorul Igor Negreanu și Inspecția judiciară împotriva Hotărârii Colegiului disciplinar nr. 12/6 din 24 aprilie 2026.

14:53 CSM a admis, cu 9 voturi pro și unul împotrivă, contestația depusă de judecătorul Igor Negreanu de la Judecătoria Orhei împotriva Hotărârii Colegiului disciplinar nr. 11/6 din 24 aprilie 2026, a anulat hotărârea respectivă și a adoptat o nouă hotărâre, prin care se încetează procedura discpliniară în privința magistratului, în legătură cu faptul că nu a fost comisă o abatere disciplinară.

Hotărârea poate fi contestată la CSJ în termen de 30 de zile.

Ion Guzun a exprimat o opinie separată.

13:50 CSM deliberează pe contestația depusă de judecătorul Igor Negreanu de la Judecătoria Orhei împotriva Hotărârii Colegiului disciplinar nr. 11/6 din 24 aprilie 2026.

13:49 După deliberare, contestația a fost respinsă.

12:22 CSM a examinat contestația depusă de judecătorul Denis Guțu de la Judecătoria Comrat, sediul Central împotriva Hotărârii Colegiului disciplinar nr. 21/8 din 26 iunie 2026.

CSM a anunțat o pauză.

13:15 Judecătorul Vadim Gribincea a depus jurământul.

13:10 Ședința s-a început.

Urmăriți live, pe UNIMEDIA:

Ordinea de zi a ședinței::


Pub