4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
Organizațiile societății civile își consolidează capacitățile de monitorizare a politicilor publice pentru tineri și egalitate de gen

Cum pot organizațiile societății civile să contribuie la politici publice care răspund mai bine nevoilor tinerilor? Ce instrumente pot utiliza pentru a monitoriza deciziile autorităților și pentru a transforma problemele identificate în propuneri și recomandări concrete?

Foto: Centrul „CONTACT-Cahul”

La Chișinău, reprezentanți ai organizațiilor societății civile s-au reunit, pe 30 septembrie 2026, în cadrul atelierului de instruire „Monitorizarea politicilor publice în domeniul Tineretului și Egalității de Gen”, desfășurat în cadrul proiectului „Voci Egale” al Asociației Obștești Centrul “CONTACT-Cahul”. Activitatea a urmărit consolidarea capacităților participanților de a analiza și monitoriza politicile publice și de a contribui la un dialog mai eficient cu autoritățile publice locale și centrale.

Necesitatea creării unor condiții adecvate pentru participarea tinerilor la viața comunității a fost unul dintre subiectele evidențiate în cadrul activității.

„Pentru ca vocea tinerilor să fie mai bine auzită, este nevoie ca fiecare comunitate să aibă o infrastructură adecvată pentru sectorul de tineret. Vorbim, de asemenea, despre susținerea structurilor de tineret în dezvoltarea lor”, a menționat Roman Andreev, Director Strategic al Platformei Naționale a Tinerilor pentru Participare Activă.

Componenta practică a instruirii a urmărit inclusiv dezvoltarea abilităților necesare pentru monitorizarea politicilor de tineret și pentru o comunicare mai eficientă cu autoritățile publice locale.

„Am venit astăzi să învăț cum să monitorizez politicile de tineret și cum să comunic mai eficient cu autoritățile publice locale”, a menționat Vlada Borisova, Președintă a Consiliului Local de Tineret Stăuceni.

Atelierul a oferit participanților și un spațiu pentru schimb de experiență, în care organizațiile au putut afla mai multe despre abordările și practicile utilizate de colegii lor în lucrul cu tinerii și în soluționarea problemelor identificate la nivel local.

„Beneficiem și noi de un proiect al Fundației Est-Europene în domeniul tineretului și vrem să vedem cum colegii noștri abordează aceste probleme, ce experiențe pozitive au acumulat și, de ce nu, să identificăm oportunități de colaborare”, a spus Valeriu Căldăraru, Director Executiv al Asociației Naționale a Mediatorilor Comunitari din Republica Moldova.


Un alt aspect important al atelierului a vizat cooperarea dintre organizațiile societății civile și coordonarea eforturilor acestora în relația cu autoritățile publice. Printr-o abordare comună, organizațiile pot identifica problemele din comunități și pot formula propuneri și recomandări argumentate.

„Prin acest efort comun al societății civile, dorim să coordonăm activitățile asociațiilor obștești pentru a face demersuri calitative către autoritățile publice locale”, a declarat Mihail Cucereanu, Director Executiv al Asociației Obștești Centrul „CONTACT-Cahul”.

Prin astfel de activități, organizațiile societății civile își dezvoltă capacitatea de a urmări modul în care politicile publice răspund necesităților comunităților, de a susține participarea tinerilor la procesele care îi vizează și de a contribui la consolidarea dialogului dintre societatea civilă și autorități.

Notă: Acest proiect este finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de Suedia. Proiectul este implementat de Fundația Est-Europeană, în parteneriat cu Consiliul Național al Tineretului din Moldova (CNTM), Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) și Organizația Necomercială Agenția Regională de Dezvoltare din Tiraspol (ARDT).


// console.log('no ads situation')