„Dragi moldoveni, ne așteaptă o iarnă grea, dar datoia noastră, a Guvernului, este să ne pregătim. Trebuie să ne ținem grămăjoară!”, a declarat Vasile Tofan.
„Moldova nu dispune de o piață internă uriașă. Nu ne putem permite să cheltuim mai mult decât cele mai mari economii, de aceea trebuie să concurăm altfel: să eliberăm autorizații în câteva zile, nu în câteva luni, să oferim reguli clare și servicii publice digitale și să schimbăm normele atunci când acestea își pierd sensul.
Tehnologiile se dezvoltă aproape peste tot mai repede decât reglementările, iar inteligența artificială accentuează această diferență. În acest domeniu, țările mici pot avea un avantaj. Ne dorim ca Moldova să devină un loc în care noile tehnologii să poată fi testate în mod responsabil, în cadrul unor regimuri experimentale speciale. Autoritățile de reglementare vor putea învăța împreună cu companiile, regulile vor fi ajustate în funcție de rezultate, iar ideile bune nu vor mai trebui să aștepte ani de zile pentru a ajunge pe piață”, a declarat Tofan la tribuna ONU.
Deputatul PSRM Grigore Novac a mers la biserică și a pus două lumânări, după ce premierul Vasile Tofan i-a îndemnat pe cetățeni să se roage pentru încheierea războiului și pentru o iarnă blândă. „Măsura anticriză este în desfășurare”, a declarat parlamentarul, într-un filmuleț pe rețele.
Deși premierul Vasile Tofan spune că nu vrea să creeze așteptări prea mari, acesta afirmă că datele noi despre fenomenul El Niño indică pentru Moldova o iarnă blândă și ploioasă. În Parlament, în timpul dezbaterilor privind instituirea stării de urgență în domeniile energetic și hidrologic, prim-ministrul a îndemnat moldovenii să aprindă o lumânare la biserică și să se roage atât pentru o iarnă ușoară, cât și pentru încheierea războiului din Golf.
„Suntem în stare de urgență de două zile. Țara întreagă, urmând indicațiile prim-ministrului, se roagă intens și aprinde lumânări”, a declarat deputatul Grigore Novac, la ședința Parlamentului, unde a cerut audierea premierului Vasile Tofan.
Actorul Emilian Crețu a reacționat, în stilul său, printr-o parodie la îndemnul premierului Vasile Tofan ca oamenii să se roage pentru o iarnă cât mai blândă, pe fondul situației din sectorul energetic. În genunchi și cu o lumânare aprinsă, influencerul a ironizat apelul.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!