„Premiul a fost anunțat și a fost câștigat de o femeie de care nimeni nu auzise vreodată. M-am întrebat: «Dar eu? Pot să acorde două premii?». De aceea, nu prea mai am sentimente bune față de Norvegia. Sincer, Norvegia a devenit, de fapt, o ţară de rahat”, a declarat, Trump, duminică, la Michigan, potrivit Reuters și Euronews.
El a folosit același termen pe care l-a aplicat anterior în cazul Haitiului, Libiei, Somaliei și Yemenului.
Liderul de la Casa Albă a mai afirmat că imigranții norvegieni nu sunt bineveniți în SUA. „Oricine și-ar dori să vină în țara noastră din Danemarca este binevenit. Suedia, Norvegia, nu cred, pentru că nu am primit Premiul Nobel, deși am fost nominalizat. Așa că nu vreau pe nimeni din Norvegia. Nu vreau să am nimic de-a face cu Norvegia”, a spus el.
În ciuda declarațiilor liderului SUA, nu a existat niciun indiciu că administrația Trump ar fi introdus vreo nouă politică privind imigranţii norvegieni.
La începutul acestei luni, Trump a calificat faptul că nu i s-a acordat Premiul Nobel pentru Pace drept o „pată de neșters” asupra Norvegiei.
El a enumerat o serie de conflicte la a căror soluționare susține că a contribuit și a afirmat că a ajutat la prevenirea izbucnirii războaielor între Coreea de Nord și Coreea de Sud, Japonia și Coreea de Nord, precum și China și Taiwan, fără a furniza dovezi.
Premiul Nobel pentru Pace i-a fost acordat anul acesta lui Navi Pillay, o fostă judecătoare a Curții Penale Internaționale care a coordonat un raport al ONU în care se concluziona că Israelul a comis genocid în Gaza.
Trump a numit-o atunci pe Pillay o „persoană misterioasă” despre care „nimeni nu a auzit” .
O reacție de la Oslo
Ministrul norvegian de externe, Espen Barth Eide, a declarat că Comitetul Nobel funcționează independent de guvernul norvegian.
„El știe foarte bine că Comitetul Nobel este independent. Le-am reamintit acest lucru, în cazul în care cineva se întreabă, și situația rămâne neschimbată”, a declarat Eide luni pentru postul național de televiziune al Norvegiei, NRK. Ministerul său a refuzat să comenteze mai mult cu privire la declarațiile lui Trump.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!